Skip to content

CCR al WCR

22/04/2010

CCR a ieșit pe piață cu motivațiile.

„obligatia prevazuta de lege de a se publica declaratiile de avere si de interese pe paginile de internet ale entitatilor unde persoanele care, in conformitate cu prevederile legale, au obligatia de a le depune, precum si transmiterea acestora catre Agentie in vederea publicarii pe pagina de internet a acesteia nesocotesc dreptul la respectul si ocrotirea vietii private, consacrat prin art.26 din Legea fundamentala, precum si prin art.8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prin expunerea nejustificata in mod obiectiv si rational, pe pagina de internet, a datelor referitoare la averea si interesele persoanelor ce au, potrivit legii, obligatia de a depune declaratii de avere si de interese”.

Nu e haioș? Pe vremea lui Năștașe când șe inventă aceaștă publicare nu șări nimeni. Nu șări nimeni nici cu ocazia legii ANI și nici în ultimii ani. Brusc CCR și-a dat seama că un individ ce-și dorește șă șe ajungă trebuie așcunș ca șă nu ne prindem că fură. Îl așcul acum pe maestrul Dancu la ”Vine Presa” și domnia șa șpune rășpicat că e o făcătură, iar motivațiile șunt de doi lei.

UPDATE

ALT UPDATE

DE CITIT

Anunțuri
One Comment leave one →
  1. Marian Damoc permalink
    18/05/2010 14:08

    Buna ziua,
    Realizez o cercetare sociologica care implica raspunsul blogerilor. Va rog sa imi raspundeti la chestionarul din link-ul de mai jos.
    Multumesc foarte mult !
    https://spreadsheets.google.com/viewform?formkey=dHBLWUc1eWM4TnYzdXhCUG82NVBCRnc6MQ&ifq

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: